24 Iunie 2024
EURO 2024 se vede la PRO TV, PRO ARENA și VOYO.
Cu trei puncte din primele două meciuri la EURO, România se va duela miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, cu selecționata Slovaciei, într-un meci crucial și decisiv pentru calificarea în optimile de finală.
Cu două zile înaintea ultimului test, Constantin Grameni a transmis un mesaj de susținere echipei. Mijlocașul celor de la Farul Constanța a scos în evidență performanțele solide din primele două meciuri și și-a exprimat încrederea în echipă și selecționerul Edi Iordănescu.
”Două evoluții foarte solide și foarte consistente. Am făcut față foarte bine Belgiei și am avut ocaziile noastre. Dacă le fructificam, poate obțineam un rezultat pozitiv. Despre meciul cu Ucraina nu mai e nimic de zis, rezultatul vorbește de la sine. Mă așteptam după acele meciuri amicale în care nu am marcat ca naționala să obțină rezultate bune la EURO 2024.
I-am văzut cât de motivați sunt, cât de uniți sunt cu domnul selecționer. Era clar că această muncă va da roade și că vom ieși din grupe și vom merge chiar mai departe. Le ținem pumnii. Cred că toată lumea din țară, toată echipa le ține pumnii. Le urez succes. Le-am scris și în privat. Suntem alături de ei. Rezultatul nu îl știm, dar sunt sigur că fiecare va da 110% în acest meci", a spus Constantin Grameni, potrivit Farul Constanta TV.
Campionatul European din Germania 2024 este transmis în exclusivitate de PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie. Cele mai importante faze ale competiției vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO, astfel suporterii pot beneficia de acoperire completă a acestui turneu de mare anvergură.
1.România - 3p
2. Belgia - 3p
3. Slovacia - 3p
4. Ucraina - 3p