19 Iunie 2024
Adrian Rus a fost prezent marți în cadrul unei conferinţe de presă, la o zi după victoria la scor în faţa Ucrainei.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European din Germania, scor 3-0, împotriva selecționatei Ucrainei, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.
Fundașul tricolorilor este de părere că România poate să le țină piept 'Dracilor Roșii', la fel cum a reușit și selecționata Slovaciei în primul meci din grupă.
"Pot spune că a fost o surpriză să câştige Slovacia (n.r. - în faţa Belgiei), dar fotbalul este imprevizibil. Slovacii au făcut un meci foarte bun, s-au apărat foarte bine.
Sper ca şi noi să facem un joc bun (n.r. - împotriva Belgiei), să ne apărăm foarte bine, să fim organizaţi şi agresivi, pentru că, de ce nu, şi noi putem să îi învingem. Când joci pentru naţională nu poţi să intri relaxat pe teren.
Ne va fi greu în continuare, dar şi până acum a fost presiune. Am surprins lumea, dar eu sper ca şi în continuare să producem rezultate şi să ne atingem scopul", a spus fotbalistul.
Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.