Andrei Rațiu, în topul celor mai ciudate apariții de la EURO! Cu cine a fost asemănat fundașul

18 Iunie 2024

UEFA EURO 2024 este transmis în România de PRO TV, Pro Arena și VOYO.


	Andrei Rațiu, în topul celor mai ciudate apariții de la EURO! Cu cine a fost asemănat fundașul

Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal, găzduit de Germania, scor 3-0 cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua din istoria Campionatului European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

Andrei Rațiu, în topul celor mai ciudate apariții la EURO

Andrei Rațiu, fundașul dreapta a celor de la Rayo Vallecano și titular în meciul cu Ucraina, a fost descris de presa italiană într-un mod foarte inedit.

Apărătorul flancului drept a fost comparat cu un personaj din desenele animate, mai exact "Sonic The Hedgehog", un arici de culoare albastră care iese în evidență prin viteza sa. Conform creatorului seriei, ariciul Sonic poate prinde o exorbitantă viteză de 1234 KM/h. VEZI GALERIA.

Rațiu, cunoscut pentru look-ul său inedit, și-a vopsit părul intr-o culoare albatră deschis, pentru a sărbători menținerea echipei sale în primul eșalon fotbalistic spaniol.

"Fundașul drept al României a jucat meciul împotriva Ucrainei cu părul vopsit complet în albastru. 

Motivul? Pare legat de viteza lui, una dintre caracteristicile lui Ratiu, si de un cunoscut personaj de joc video, cu parul albastru: Sonic, evident!", au notat italienii de la Sky Sport Italia.


Articole pe subiect

Modifică setările cookies